Trebuie să recunosc că de data asta Johnny Hedlund a reușit să mă zăpăcească complet. Am zis să încep așa cum se cuvine, să nu mă arunc direct la muzică, să înțeleg povestea, pe unde il mai urmăresc vikingii pe the White Christ să îi rupă capul. Știam că îl alergaseră până pe la Muntele Sinai, așa ca pe undeva trimiterile la Haifa Pier puteau să aibă oarece sens. Fiind chior, am dat zoom ca să văd mai bine și coperta, poate prind vreun hint. Mai bine nu dădeam! Pe copertă sunt niște soldați morți, cu uniforme din primul război mondial (sau o fi al doilea), așa că nu mai înțeleg unde dracu’ are loc acțiunea. Din versuri nu reiese nimic. Poate o să aflu când își va publica Johnny Hedund cartea (The Book of Odalheim). Pe parte muzicală, lucrurile nu sunt așa complicate. Trupa e împreună de la început și muzicienii sunt atât de apți, încât e practic imposibil să scoată un album totalmente slab. Că ar putea să nu fie pe gustul fanilor old school sau, din contră, al celor care preferă abordarea mai recentă a trupei, este o chestiune de nuanță. Direcția mai accesibilă a trupei, declanșată în 2010, nu este un secret, și ea continuă în cea mai mare măsură și pe Fire Upon Your Lands. De ceva vreme, Fredrik Folkare a început că acorde mai multă atenție aranjamentelor, leadurilor si riffurilor, așa încât Unleashed s-a îndepărtat destul de mult de soundul death metal clasic al perioadei de început. Cum eu sunt unul dintre cei care apreciază mai mult perioada de dinaintea lui As Yggdrasil Trembles, considerat de cei mai mulți punctul de cotitură în discografia suedezilor, am fost puțin îngrijorat de cele mai recente albume Unleashed, atât din cauza sunetului accesibilizat, cât și a existenței unor piese destul de banale încât să îți fie imposibil să le reții. După suficiente audiții, mi se pare că pofta de cântat a revenit pe Fire Upon Your Lands, Johnny nemaifiind deloc blazat (ba din contra, pare într-o formă de zile mari). Compozițiile sunt la rândul lor mai inspirate și, ca și element de noutate, albumul beneficiază de un sound care pune în valoare fiecare instrument și oferă un plus de agresivitate albumului. Partiturile de chitară sunt un deliciu, basul se aude cum trebuie, tobele sună natural și neprocesat, cinelele nu fâsâie. E adevărat că piesele generice nu lipsesc (A Toast to the Fallen, War Comes Again, To My Only Son), însă nu sunt așa multe și, fiind scrise cu simțul răspunderii, nu prezintă riscul de a putea fi considerate reciclate sau fillere. Rămân și de această dată complet nelămurit cu privire la criteriile pe baza cărora aleg trupele piesele single. Trecând peste aceste mici inconveniente, sunt de părere că Fire Upon Your Lands este cel mai reușit album Unleashed din ultimii 10, chiar 15 ani.
